Unele rețete nu se măsoară doar în grame, linguri sau minute de coacere. Se măsoară în amintiri. În mirosul care venea din bucătărie, în pagini scrise de mână, în colțuri îndoite și în mici însemnări făcute de-a lungul anilor.
De aici începe „Din caietul mamei”, o rubrică pe care mi-am dorit să o păstrez separat în Jurnal de Gust.
Pentru că există rețete pe care nu le cauți pe internet. Le cauți într-un sertar, într-un caiet vechi, între două pagini pe care cineva a scris cândva „se coace la foc potrivit” sau „făina cât cuprinde”.
Și, poate, tocmai aceasta este frumusețea lor.
Mai mult decât o colecție de rețete
Primele pagini ale acestei rubrici vor aduna zece rețete de prăjituri din caietul mamei. Rețete de familie, păstrate și transmise mai departe, care vor primi aici un loc al lor.
Nu vreau însă să le prezint doar ca pe o listă de ingrediente și pași de urmat.
În spatele fiecărei rețete există un context: cine o pregătea, când apărea pe masă, ce ingrediente se foloseau, ce mici secrete făceau diferența și, uneori, cum s-a schimbat felul în care gătim astăzi.
Pentru că gastronomia înseamnă și memorie.
Gusturile copilăriei sunt uneori cele pe care le recunoaștem instantaneu, chiar și după zeci de ani. O prăjitură, un aluat, mirosul de vanilie sau de nucă pot readuce într-o clipă o masă, o casă sau un om drag.
Rețetele de familie sunt și o formă de patrimoniu
Caietele de rețete păstrate în familii spun mai multe despre noi decât pare la prima vedere.
În ele găsim ingredientele unei epoci, obiceiurile unei case, influențele unei regiuni și felul în care rețetele au fost adaptate de la o generație la alta.
Uneori cantitățile sunt exacte. Alteori întâlnim formulări pe care generațiile mai tinere trebuie să le descifreze: „un pahar”, „o cană”, „cât ia aluatul” sau „până capătă culoare”.
Dar tocmai aceste imperfecțiuni le fac atât de vii.
Ele ne amintesc că înainte ca rețetele să fie fotografiate, cântărite și publicate, ele erau învățate privind, gustând și gătind împreună.
Un caiet care poate continua să fie scris
„Din caietul mamei” nu vreau să rămână doar povestea familiei mele.
Mi-ar plăcea ca, în timp, să devină și un loc în care să adunăm rețetele familiilor voastre.
Poate ai acasă un caiet al mamei sau al bunicii. Poate există o prăjitură care apărea întotdeauna de sărbători. Sau o rețetă scrisă pe o foaie îngălbenită pe care nimeni nu vrea să o piardă.
Trimite-mi rețeta și povestea ei.
Unele dintre ele vor ajunge aici, în Jurnal de Gust, pentru ca gusturile care ne-au format să poată merge mai departe.
Pentru că uneori, cea mai prețioasă rețetă nu este cea mai sofisticată. Este cea care ne duce, pentru câteva clipe, înapoi acasă.