Călătorii privite prin gust

Pentru mine, o călătorie nu începe doar cu un loc nou, ci și cu ceea ce descopăr acolo prin mâncare.

Locurile au și ele un gust

Ce se găsește în piețe. Ce ingrediente apar cel mai des. Ce se mănâncă dimineața. Cum arată mesele de familie. Ce produse locale sunt păstrate cu grijă și ce povești au în spate.

Uneori poate fi vorba despre o cafea la Monte-Carlo. Alteori despre aromele și ingredientele din Provence, despre piețele din sudul Franței sau despre produsele descoperite la un târg internațional precum SIAL Paris.

Nu despre destinații, ci despre ceea ce descoperim acolo

Ce vei găsi aici

Aici vor apărea povești precum „O cafea la Monte-Carlo”, „Ce am descoperit în Provence”, „Gusturi din Coasta de Azur”, „Piețe și ingrediente din sudul Franței” sau „SIAL Paris: ce mi-a atras atenția anul acesta”.

Fotografiile din călătorii vor avea astfel un loc firesc în Jurnal de Gust: nu ca simple amintiri din vacanță, ci ca parte dintr-o poveste despre gastronomie, cultură și oameni.

Poze din călătoriile mele
Descoperă și retețe adunate de peste tot din lume

Pentru că uneori un loc se înțelege cel mai bine la masă

Cred că gastronomia este una dintre cele mai frumoase modalități de a cunoaște un loc.

Prin gusturi descoperim tradiții. Prin ingrediente descoperim clima și agricultura unei regiuni. Prin mesele oamenilor înțelegem puțin mai bine ritmul lor de viață.

Iar uneori, o călătorie rămâne cu noi printr-un singur gust.

Aici vreau să le păstrez.

Ai și tu o poveste de unde ai călătorit?

M-as bucura sa mi-o împărtășesti si să o public pe blogul meu! 

Instagram
Facebook
YouTube
Close
© 2026 Jurnal de Gust. Gastronomie, oameni și povești.
Close